Asociația Umanitară Tadeu
  • Home
    • Despre noi
    • Noutăţi
    • Contact
  • Activităţi
    • Campanii umanitare
    • Evenimente caritabile
    • Copii – Tineret
      • Cultură – Tradiţii
  • Apariții media
  • Fondul Social Tadeu
  • Fondul pentru Educație
  • Clubul Faptelor Bune
  • Îngrijire la domiciliu
    • Cui ne adresăm
    • Ce oferim
    • Contact
  • Prietenii Tadeu
15.15

Schimbă în bucurie gustul amar al începerii anului școlar (2018)

Descriere:

Lucuri simple precum o haină, un ghiozdan, un caiet, un stilou înseamnă o mare bucurie pentru fiecare copil la început de an școlar. Pe copiii care provin din familii cu situații sociale dificile însă, pregătirea pentru școală îi împovărează. Cu ajutorul donatorilor și voluntarilor prin organizarea târgului AuGUSTeria 2018 – Târg de bucate tradiționale ediția aIIa, am schimbat gustul amar simțit adesea de către copiii nevoiași în bucurie.

Pe data de 3 septembrie, în cadrul unei mici festivități ce a avut loc în curtea bisericii „Sfântul Dumitru-Poștă”,Paraclis Universitar, am dăruit rechizitele copiilor veniți din județele Giurgiu și Prahova. În afară de noile cunoștințe pe care și le-au făcut, micuții s-au putut bucura de gustările pregătite special pentru ei și de un tur al orașului împreună cu preoții care i-au însoțit la eveniment.

Alte 27 de ghiozdane cu rechizite au fost oferite unor copii din București iar pe data de 9 septembrie ultimele șase ghiozdane au ajuns în mâinile unor copii din județul Ilfov, încheind astfel și procesul de distribuire a darurilor noastre.

Beneficiari: 66 de copii nevoiași elevi ai școlilor primare din București, județele Ilfov, Giurgiu și Prahova

15.1
15.2
15.3
15.4

15.5
15.6
15.7
15.8

15.9
15.10
15.11
15.12

15.13
15.14
15.15
15.16

15.17
15.18
15.19
15.20

15.21
15.22
15.23

Campania “Donează pentru educație” (2018) Dar din dar se face rai (2018)

Articole pe același subiect

WhatsApp Image 2025-12-08 at 14.49.47 (1)

Campanii umanitare, Evenimente caritabile, Noutăţi, Regular

Globfest 2025

559456638_1193525072810264_6783915252307586532_n

Evenimente caritabile, Noutăţi, Regular

Concertul „Adoptă visul unui bursier”

WhatsApp Image 2025-05-12 at 10.32.34_2bd3f3d7

Evenimente caritabile, Noutăţi, Regular

Meci de fotbal caritabil – Trofeul Copilăriei, editia a III-a

Urmărește-ne și pe facebook

Asociația Umanitară Tadeu

Ultimele activități

  • Familii ÎNFLORITOARE
  • Globfest 2025
  • Concertul „Adoptă visul unui bursier”
  • Meci de fotbal caritabil – Trofeul Copilăriei, editia a III-a
  • Florii cu Bucurii – Târg caritabil
  • Redirecționează 3.5% din impozit
  • Concert caritabil muzică folk
  • Adoptă visul unui bursier
  • AuGUSTeria – târg caritabil, ediția a VIII-a
  • Florii cu Bucurii – Târg caritabil

Activități pe categorii

  • Campanii umanitare
  • Copii – Tineret
  • Cultura – Traditie
  • Evenimente caritabile
  • Fondul pentru Educatie
  • Fondul Social Tadeu
  • Fondurile asociatiei
  • Noutăţi
  • Regular

Biserica Sfântul Dumitru-Poștă Paraclis Universitar

Caută în site

Asociația Umanitară Tadeu
  • Home
    • Despre noi
    • Noutăţi
    • Contact
  • Activităţi
    • Campanii umanitare
    • Evenimente caritabile
    • Copii – Tineret
      • Cultură – Tradiţii
  • Apariții media
  • Fondul Social Tadeu
  • Fondul pentru Educație
  • Clubul Faptelor Bune
  • Îngrijire la domiciliu
    • Cui ne adresăm
    • Ce oferim
    • Contact
  • Prietenii Tadeu